Excelentă inițiativă de mediu din partea grupului de inițiativă Robo Stars de la Liceul ”Mircea Eliade”! Aceștia și-au propus să reducă costurile de energie electrică prin montarea unui sistem de panouri fotovoltaice și să educe elevii în spiritul ecologic prin colectarea selectivă a deșeurilor și organizarea de ateliere și sesiuni de cercetare și informare.
Sistemul de panouri fotovoltaice este instalat cu un Smart Meter ce măsoară și comunica cantitatea de electricitate, inclusiv tensiunea, curentul, puterea, frecvența, factorul de putere, energia activă etc. în circuitul electric.
Elevii din Clubul de Robotică au construit o machetă a sălii de sport pe care au montat minipanouri solare pentru iluminat, realizată cu elemente din seturile Lego Arduino și cu piese realizate la imprimanta 3D. Prin activitățile de observare, explorare şi experimentare, elevii şi-au dezvoltat capacitatea de analiză şi de sinteză a datelor experimentale. Copiii din clasele primare au dat și ei o mână de ajutor prin construirea unor părți din machetă cu seturile Lego education și creioanele 3D.
În plus, proiectul a înregistrat un succes și în ceea ce privește colectarea selectivă a hârtiei și cartonului, cu peste 1000 kg de carton colectat selectiv în urma campaniilor lunare organizate de elevi și cadrele didactice. Felicitări tuturor celor implicați în proiectul ”Trăiește verde”!



